Uită tot, nu are nicio organizare
Organizarea nu e o trăsătură pe care o ai sau nu. E un sistem — iar la opt ani sistemul trebuie să fie în jurul lui, nu în capul lui.
A treia oară săptămâna asta
Sună telefonul la zece dimineața. Și-a uitat echipamentul de sport. Din nou.
Marți fusese caietul de la matematică. Luni, mapa cu tema pentru concurs, pe care o făcuse — o făcuse! — și o lăsase pe masa din bucătărie.
Iar seara, când îl întrebi, nu are nicio explicație. Ridică din umeri. „Am uitat." Și tu te enervezi nu atât pentru echipament, cât pentru ridicatul din umeri: pare că nu-i pasă deloc.
Aproape sigur nu e asta. Ridicatul din umeri nu înseamnă „nu-mi pasă" — înseamnă, de cele mai multe ori, „nu știu ce să-ți spun". Copilul chiar nu are un răspuns: nu a decis să uite, nu a observat momentul în care ar fi trebuit să-și amintească, și nu are nici cuvintele ca să explice un lucru care pur și simplu nu s-a întâmplat în capul lui.
Iar înainte de a ajunge la ce este, merită spus ce nu e.
Nu e nepăsare. Nu e sfidare. Și, mai ales, nu e o trăsătură de caracter — deși așa se simte, și așa ajunge să fie numită: „e împrăștiat", „așa e el", „a moștenit-o de la taică-su".
Unde stă, de fapt, organizarea
Capacitatea de a-ți ține singur în minte ce ai de făcut, de a-ți planifica dinainte și de a te verifica la final se dezvoltă târziu. La opt-zece ani e încă firavă. Nu lipsește de tot, dar nu poate duce o zi întreagă de școală, cu opt materii, un echipament, un caiet special, o adeverință și o oră de sport mutată.
Asta nu e o scuză, e o informație de proiectare. Iar concluzia practică e:
La vârsta asta, organizarea nu stă în capul copilului. Stă în jurul lui.
Adică în locuri fixe, în liste pe care le vede, în rutine care se repetă la fel în fiecare seară. Nu în memorie, și nici în voința lui de a fi mai atent.
Gândește-te cum funcționezi tu. Nu ții minte tot — ai un calendar, o listă de cumpărături, un cui pentru chei, un loc unde pui actele mașinii. Nimeni nu spune despre tine că ești dezorganizat pentru că folosești un calendar. Exact asta refuzăm să-i dăm copilului, și apoi ne mirăm că nu se descurcă doar din memorie.
Se încarcă restul capitolului…